Elevii liceului Mihai Eminescu din orașul Drochia au organizat o șezătoare în incinta bibliotecii publice raionale Iulian Filip, unde au prezentat scenete din poveștile scriitorului Ion Creangă. Spectatorii au trait emoții de nedescris în acele clipe, scrie tv-drochia.com.
Tinerii, care au participat la șezătoare au jucat rolurile personajelor din poveștile lui Creangă. Pe scenă au fost readuse obiceiurile și tradițiile din trecut în așa mod încât fiecare dintre cei prezenți în sală a simțit o atmosferă de poveste. Tradițiile și obiceiurile ne determină ca neam, ele trebuie păstrate, aceasta au afirmat elevii care au prezentat șezătoarea.
Aceasta a fost una din cele multe șezătoari care au fost organizate de către elevii liceului Mihai Eminescu din orașul Drochia împreună cu profesoara Natalia Adascaliță.