Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Producătorilor și Exportatorilor de fructe „Moldova Fruct”, la 25 februarie curent. În cadrul ședinței, reprezentanții exportatorilor au informat despre problemele cu care se confruntă, referindu-se în special la penetrarea piețelor noi, necesitatea promovării producției moldovenești peste hotare șirecunoașterea internațională a rezultatelor analizelor de laborator autohtone, potrivit unui comunicat de presă.
În context, Vitalie Iurcu a menționat că penetrarea noilor piețe întotdeauna a reprezentat un proces dificil, fiind acutizat, mai cu seamă după embargoul impus de Federația Rusă și necesitatea de reorientare imediată spre alte piețe. Principala soluție în acest sens este colaborarea asociației cu Organizaţia de Promovare a Exporturilor din Moldova, cu implicare activă la etapa de planificare a activităților MIEPO, astfel ca fondurile alocate pentru promovarea exporturilor să dea un rezultat practic mai înalt.
Cât privește recunoașterea internațională a rezultatelor analizelor de laborator autohtone, soluționarea este una complexă şi întrunește o serie de cerințe, cum ar fi: dotarea laboratoarelor cu echipament modern, pregătirea profesională a personalului de laborator, acreditarea laboratoarelor conform standardului ISO17025. Prin urmare, este un proces costisitor şi de lungă durată. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a iniţiat un proces de reformare a sistemului de laboratoare. Totodată, Ministerul Economiei a intervenit cu o solicitare pe lângă prim-ministrul RM privind impulsionarea proceselor și procedurilor de recunoaștere internațională a MOLDAC în calitate de Centru Național de Acreditare, fapt ce va asigura limitarea dependenței țării noastre de acreditarea internațională. Odată ce MOLDAC va fi recunoscut internațional, acesta va fi în drept să acrediteze laboratoarele naționale, inclusiv conformitatea acestora cu Standardul de calitate ISO 17025.
Un alt subiect inițiat de reprezentanții asociației a fost taxele vamale prea înalte la exportul către Egipt. Aici Reprezentanții Ministerului Economiei au informat despre faptul că discuțiile privind inițierea negocierilor pe marginea unui eventual Acord de Comerț Liber între Republica Moldova și Republica Arabă Egipt au fost lansate la sfârșitul anului 2015. În cadrul ultimei reuniuni pe marginea acestui subiect, reprezentanții Ministerului Economiei au convenit cu reprezentații Ambasadei Republicii Arabe Egipt să elaboreze proiectul Acordului. La moment, se lucrează asupra proiectului Acordului de Comerț Liber, pentru a fi transmis spre coordonare parții egiptene.
De cealaltă parte, reprezentanții „Moldova Fruct” au mulțumit reprezentanților Ministerului Economiei pentru deschidere, menționând importanța soluționării problemelor existente pentru favorizarea dezvoltării afacerilor și comerțului.
La ședință au participat și reprezentanții Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Exportul Republicii Moldova de fructe proaspete (mere, prune și struguri) pe piața mondială în perioada 01.01.2015-31.12.2015 a constituit – 204 905 tone. Principalii parteneri la export: Rusia, Ucraina, Kazahstan, Bielorusia, Emiratele Arabe, Mongolia, Qatar, Turcia, Bangladesh, și țările membre UE. Conform Anexei XV-A din DCFTA, Republica Moldova beneficiază de contigente tarifare, în baza cărora RM exportă pe piața Uniunii Europene fără taxe vamale. Principalii parteneri la export: România, Țările Baltice, Polonia, Cehia.
Diana Munteanu