Polițiștii din Cahul în comun cu cei de la Direcția ”Sud ” a INI, au reușit să anihileze o grupare infracțională, specializată în furturi de animale (cabaline, bovine, ovine) din gospodăriile cetăţenilor şi zone de păşunat, de pe teritoriul raionului Cahul. Suspecții, s-au dovedit a fi patru bărbați de 22, 23, 46 și 59 de ani.
Ca urmare a cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada mai-iunie 2015, cu precădere pe timp de noapte, membrii grupării, ar fi comis 9 furturi din satele Tataur de Salcie, Lopățica și Taraclia de Salcie, raionul Cahul. Astfel, aceștia au sustras zeci de animale, precum 4 cabaline, 11 oi, 7 bovine, 2 iepe și un mânz, prejudiciul total fiind de 120 700 de lei. După ce le sustrăgeau, animalele erau depozitate la o stînă, care ar aparține liderului grupării, un bărbat de 46 de ani, locuitor al satului Taraclia de Salcie, ulterior vîndute altor persoane.
După identificarea autorilor, dosarele au fost conexate, fiind inițiată o cauză penală în baza art. 186, al 5 Cod penal al RM ”Furt în proporții deosebit de mari”.
Trei dintre suspecți printre care și organizatorul au fost reținuți pentru 72 de ore, unul fiind cercetat în libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă de la 7 la 12 ani de închisoare.
Cercetările sînt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor şi recuperării prejudiciului cauzat.
Diana Munteanu