
Începând cu data de 1 iunie 2026, în municipiu a fost lansat expo-târgul meșterilor populari, pictorilor și sculptorilor în lemn – 2026.
Expozitia este organizată pe pasajul „Eti-Rosa Spirer” și se va desfășura până la data de 5 iulie 2026, având drept scop promovarea artei meșteșugurilor tradiționale și de artizanat, precum și susținerea artiștilor locali.
Expo-târgul reunește meșteri populari, pictori și sculptori în lemn, oferind vizitatorilor oportunitatea de a descoperi și aprecia creațiile autentice, realizate cu măiestrie și pasiune.
Activitatea de comerț în cadrul expoziției-târg se desfășoară fără notificarea de inițiere a activității de comerț.
Programul de activitate este de marți până duminică, între orele 09:00 și 14:00.
Primăria municipiului Bălți invită locuitorii și oaspeții orașului să viziteze expoziția și să susțină artiștii și tradițiile autentice.



















