
La Călinești, beneficiile amalgamării voluntare se văd deja în rezultate concrete pentru oameni.
Ala Procopciuc, primara comunei, afirmă că una dintre cele mai importante schimbări este dezvoltarea infrastructurii în localitățile mai mici, care anterior nu dispuneau de suficiente resurse și specialiști. Astfel, în satul Hîncești, proiectul de alimentare cu apă — imposibil de realizat înainte — este acum în proces de implementare.
„La Călinești se vede cu ochiul liber că oamenii sunt bucuroși de beneficiile acestei reforme. În urma amalgamării, toți specialiștii au fost angajați, iar salariile au fost majorate cu 20%. Din trei echipe am format o echipă puternică. Am angajat suplimentar juriști, specialiști în atragerea investițiilor și specialiști CUPS”, a declarat Ala Procopciuc.
Noua structură administrativă permite o gestionare mai eficientă a resurselor și oferă comunității acces la servicii și proiecte care anterior erau greu de realizat.



















