
Peresecina a fost prima localitate vizitată astăzi de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Bolea Vladimir în cadrul deplasării de lucru în teritoriu.
În sat au fost finalizate mai multe proiecte realizate prin programele „Satul European”, edițiile I și II. Printre acestea se numără renovarea acoperișului Liceului „A. Donici”, renovarea gardului și amenajarea cu pavaj a teritoriului grădiniței „Mugurașii”, precum și dotarea altor două instituții preșcolare cu mobilier și echipamente noi.
Tot aici, sute de gospodării beneficiază deja de acces la apă potabilă, după extinderea rețelelor de apeduct, construcția unei sonde arteziene și instalarea infrastructurii necesare pentru alimentarea cu apă.
De asemenea, în localitate sunt în proces de implementare proiecte de reabilitare a drumurilor locale prin Programul „Europa este aproape”, de elaborare a Planului Urbanistic General și de extindere a grupelor de creșă, proiecte care urmăresc atât dezvoltarea infrastructurii, cât și crearea unor condiții mai bune pentru familii și copii.






























