
Primăria municipiului Bălți invită locuitorii și oaspeții orașului să participe la evenimentul cultural „Ziua și Noaptea Muzeelor”, organizat de Muzeul de Istorie și Etnografie Bălți.
Evenimentul va avea loc pe data de 23 mai 2026, în intervalul 11:00 – 23:00, la sediul muzeului din str. Ștefan cel Mare nr. 82.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere patrimoniul cultural printr-un program variat de activități:
- expoziții tematice și quiz-uri interactive;
- ghidaje prin expozițiile muzeale;
- ateliere de creație (confecționarea cămășilor și opinci);
- proiecții de film;
- activități speciale în cadrul „Nopții Muzeelor”, inclusiv experiențe tematice și momente artistice.
Evenimentul oferă o oportunitate unică de a petrece timpul într-un mod educativ și recreativ, redescoperind istoria și tradițiile.
Primăria municipiului Bălți încurajează participarea activă a tuturor cetățenilor la acest eveniment cultural de amploare.



















