Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, va efectua în perioada 16-17 februarie a.c., o vizită oficială la București, anunță Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova.
În România, șeful statului va avea întrevederi cu omologul său, Klaus Werner Iohannis, cu premierul Dacian Cioloș, cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum și cu alți înalți oficiali.
În cadrul discuțiilor vor fi abordate subiecte ce țin de relațiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, colaborarea în plan economic, politic și social.
De asemenea, președintele Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincțiile oferite anterior președintelui român, domnul Klaus Iohannis, șefului Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al României, domnul Raed Arafat și actorului român, domnul Florin Piersic.
Elena Ivanov