
În premieră, la Străşeni, va fi organizat evenimentul „Marșul Familiei – pentru dragoste și unitate”, dedicat promovării valorilor familiei, iubirii și solidarității.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 10:00, iar participanții sunt așteptați să pornească în marș de la benzinăria Petrom (La Plopi). La ora 10:30, activitățile vor continua în fața Consiliului raional Strășeni, unde va fi oficiată o slujbă religioasă, urmată de un program artistic.
Organizatorii invită cetățenii să participe fie la marș, fie direct la punctul final al evenimentului. De asemenea, participanții sunt încurajați să poarte elemente de port național, ca simbol al identității și tradițiilor.
Menţionăm că, evenimentul este organizat de Protopopiatul raionului Strășeni, cu binecuvântarea Episcopului Filaret și în parteneriat cu instituțiile locale.



















