
Oficiul Medicilor de Familie Corbu din subordinea Centrului de Sănătate Dondușeni și-a reparat capital acoperișul cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Bugetul total al proiectului este de peste 1 milion 161 de mii de lei, dintre care mai mult de 380 de mii au fost alocate din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM, iar circa 781 de mii de lei este contribuția primăriei localității Corbu.
În urma unei vizite de monitorizare a executării proiectului, reprezentanții CNAM au constatat că lucrările au fost finalizate și corespund normelor și standardelor în vigoare în domeniul construcțiilor. Nereguli în implementarea proiectului nu au fost depistate.
Această investiție va contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale și la crearea unor condiții de muncă mai bune pentru angajații care activează în Spitalul raional Briceni.



















