
Primăria orașului Ialoveni continuă lucrările de elaborare a noului Plan Urbanistic General (PUG), în colaborare cu specialiștii din cadrul IP Oficiul Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcții și Locuințe. Proiectul este finanțat de către Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și implementat prin Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală.
Autoritățile locale anunță că, versiunea preliminară (draft) a documentului poate fi deja consultată online, alături de Regulamentul Local de Urbanism, care explică terminologia utilizată în documentație.
“Încurajăm cetățenii, reprezentanții mediului de afaceri, instituțiilor și ai societății civile să consulte propunerile incluse în document și, după caz, să își expună opiniile, recomandările sau observațiile în comentariile acestei postări.
Totodată, vă informăm că consultările publice propriu-zise vor fi organizate ulterior, în spațiu public, cu participarea specialiștilor și a reprezentanților administrației publice locale. Data, ora și locația desfășurării acestora vor fi comunicate suplimentar.
Vă mulțumim pentru implicare și pentru contribuția la dezvoltarea durabilă a orașului Ialoveni!,” spune Primăria Ialoveni.


















