
Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal și funcționarii postului vamal Leușeni, în conlucrare cu funcționarii vamali români, au contracarat o tentativă de transport ilicit a produselor din tutun, pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
Cazul a fost documentat în cadrul controlului coordonat, după ce verificărilor de specialitate a fost supus un autocar de model Van Hool, ce avea drept destinație Franța.
Astfel, în rezultatul controlului vamal fizic, funcționarii vamali au depistat 6000 de țigarete, tăinuite în zona motorului, în spatele radiatorului de răcire. Produsele din tutun erau transportate fără acte de proveniență și nu au fost declarate autorității vamale, fiind ascunse cu scopul de a fi transportate ilegal peste frontiera vamală.
Acestea aparțineau unei conaționale, în vârstă de 27 de ani.
Prin urmare, produsele de tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă sancțiune contravențională.

















