
Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, împreună cu șefii birourilor vamale Sud, Nord și Centru, precum și reprezentanții Aparatului Central, desfășoară, în perioada 7–8 mai 2026, o serie de vizite de lucru în subdiviziunile Biroului vamal Sud.
Acțiunile au drept scop evaluarea activității operaționale din posturile vamale, consolidarea capacităților de control și gestionare a riscurilor la frontieră, monitorizarea mecanismelor de cooperare cu autoritățile de control din statele vecine, precum și verificarea infrastructurii și capacităților tehnice din teren.
În prima zi a vizitei au fost inspectate mai multe posturi vamale de frontieră, inclusiv Basarabeasca (PVFI, rutier și cale ferată), Ciadîr-Lunga (PVFS și PVFI), Mirnoe (PVFI), Vulcănești (PVFI), Etulia (cale ferată), Cișmichioi (PVFS), Giurgiulești–Galați (PVFI), Giurgiulești–Reni (PVFI), precum și PILG și ZCV Giurgiulești.
Discuțiile au vizat analiza fluxurilor transfrontaliere, specificul activității operaționale, necesitățile infrastructurale și eficiența cooperării dintre autoritățile de control ale Republicii Moldova, Ucrainei și României.
Un accent aparte a fost pus pe monitorizarea activităților desfășurate în cadrul controlului coordonat MD-RO la Giurgiulești–Galați, precum și pe evaluarea mecanismelor de cooperare operațională și a activității desfășurate în postul vamal Giurgiulești–Reni, fiind analizate procedurile aplicate la frontieră, gestionarea riscurilor și măsurile necesare pentru eficientizarea activității și fluidizarea traficului transfrontalier.
Totodată, în toate posturile vamale vizitate a fost efectuată verificarea infrastructurii tehnice, inclusiv a echipamentelor de scanare și a generatoarelor din dotare, în vederea asigurării continuității activității și consolidării capacităților de control neintruziv.
Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a subliniat importanța evaluării directe a necesităților din teren și a unei comunicări eficiente între subdiviziunile instituției, menționând că astfel de vizite contribuie la identificarea rapidă a soluțiilor necesare pentru eficientizarea activității operaționale și consolidarea capacităților autorității vamale.
Astăzi, vizita de lucru continuă în alte subdiviziuni ale Biroului vamal Sud, inclusiv la Cahul (PVFI și PVI) și Comrat (PVI), unde conducerea instituției urmează să evalueze condițiile de funcționare ale terminalelor vamale, infrastructura operațională și activitatea subzonelor economice libere din regiune.


















