
Primarul General, Ion Ceban, a avut frumoasa ocazie să-i salute pe elevii, profesorii și părinții care au participat la Concertul de Gală al claselor cu profil din cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”.
Totodată, edilul a văzut și mult talent, disciplină, muncă și emoții sincere pe scenă.
„Copiii noștri demonstrează încă o dată că, atunci când sunt susținuți și încurajați, pot obține rezultate frumoase atât în educație, cât și în domeniul artistic și sportiv”, a subliniat acesta.
Potrivit lui, în ultimii ani, Primăria Chișinău a investit în modernizarea instituției, inclusiv în reparația capitală a blocului sportiv și amenajarea terenului sportiv, pentru a oferi elevilor condiții mai bune de studiu și dezvoltare.
„Astfel de proiecte avem sute în toate instituțiile educaționale, realizate pe parcursul ultimilor ani.
Totodată, investim enorm în grupele cu program prelungit, astfel încât copiii să rămână în grija profesorilor cât timp părinții sunt la muncă, dar și în dezvoltarea claselor cu profil.
Felicitări tuturor elevilor, profesorilor și părinților pentru munca depusă și pentru rezultatele de care ne bucurăm împreună”, a conchis Primarul General.


















