
La data de 3 mai 2026, orașul 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐧𝐚 a găzduit prima ediție a 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐝𝐚𝐧𝐬 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫 „𝐇𝐨𝐫𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢”, un eveniment de amploare dedicat memoriei maestrului Nicolae Lupov, personalitate marcantă a culturii naționale și fondator al ansamblului „Floricica”.
Deschiderea festivalului a fost marcată de parada colectivelor participante, moment simbolic în care 𝐏𝐫𝐞ș𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐫𝐚𝐢𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐧𝐚, 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫 𝐂𝐮𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮, alături de vicepreședintele Valentin Rotari, șefa Secției Cultură, Iulia Popa, directorul Centrului Național de Cultură Tradițională, Denis Gânga, și directoarea PRC „N. Lupov”, Angela Racu, au salutat ansamblurile artistice și publicul, într-o atmosferă de sărbătoare și respect față de tradițiile naționale.
În cadrul evenimentului, oficialii au subliniat importanța păstrării patrimoniului cultural și rolul festivalului în promovarea tradițiilor și a identității naționale, fiind evidențiată contribuția deosebită a maestrului Nicolae Lupov.
Evenimentul a reunit colective artistice din mai multe raioane ale Republicii Moldova, transformând scena Palatului Raional de Cultură „Nicolae Lupov” într-un spațiu al tradiției, emoției și bucuriei de a fi împreună. Prin dans, port popular și muzică autentică, participanții au celebrat valorile identitare ale neamului și au demonstrat continuitatea patrimoniului cultural.
Un moment aparte al evenimentului l-a constituit reunirea simbolică a generațiilor ansamblului „Floricica”, care au evoluat pe scenă într-un gest de continuitate artistică și recunoștință față de maestrul Nicolae Lupov. Totodată, au fost oferite diplome de excelență foștilor și actualilor membri ai ansamblului, în semn de apreciere pentru contribuția lor la promovarea dansului popular.
Prin organizarea acestei prime ediții, 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐑𝐚𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐧𝐚 își reconfirmă angajamentul ferm de a susține arta autentică și de a încuraja tinerele talente să ducă mai departe tezaurul neamului nostru.
































