
Astăzi, în incinta Consiliului Raional Cahul, președintele raionului, Pavel Groza, a semnat un contract de colaborare cu compania UNIT Wohnbau GmbH din Austria, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Cahul.
Potrivit acordului, prestatorul va oferi servicii de consultanță și asistență pe întreg procesul de obținere a finanțărilor, inclusiv elaborarea cererilor de finanțare, depunerea dosarelor, gestionarea solicitărilor de clarificări și sprijin în etapa de implementare a proiectelor aprobate. Activitățile vor fi realizate în conformitate cu cerințele finanțatorilor și legislația aplicabilă.
Contractul este valabil până la data de 30 aprilie 2030, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părților. Remunerarea prestatorului este stabilită sub forma unui onorariu de succes cuprins între 5% și 9% din valoarea proiectelor aprobate pentru finanțare, achitat doar în cazul obținerii finanțării.
Prin acest parteneriat, Consiliul Raional Cahul își consolidează capacitatea de atragere a fondurilor externe și de implementare a proiectelor de dezvoltare, contribuind la modernizarea infrastructurii și creșterea calității vieții locuitorilor din raion.



















