
Republica Moldova a recepționat un nou lot de echipamente performante, oferit de Marea Britanie, în valoare de peste 3 milioane de lei, destinat consolidării capacităților de intervenție, în contextul crizei de pe Nistru.
Lotul include:
-
Peste 200 de sisteme de baraje (standard, gonflabile și cu plasă) pentru captarea și izolarea imediată a poluanților pe apă.
-
Rezervoare de stocare de mare capacitate (până la 5.000 litri) pentru colectarea în siguranță a substanțelor poluante.
-
Sute de materiale absorbante (role absorbante și lavete speciale).
Toate bunurile au fost recepționate și se află deja în gestiunea instituțiilor responsabile, fiind pregătite pentru mobilizare imediată în teren.
Acest sprijin oferă autorităților posibilitatea de a interveni mai rapid și mai eficient pentru protejarea apelor și a mediului.
Ministerul Mediului mulțumește partenerilor britanici pentru această contribuție importantă și pentru solidaritatea față de Republica Moldova.
Amintim că anterior am primit ajutor și din partea României, Germaniei, Luxemburgului, Solidarity Fund PL (Polonia), Slovaciei, Belgia și UNDP.


















