
Prestatorii de asistență medicală primară din vestul țării au participat miercuri, 22 aprilie, la o sesiune de instruire privind aplicarea corectă a cadrului normativ în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM), în procesul de executare a contractelor încheiate cu Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru anul curent.
La instruire au fost prezenți circa 70 de reprezentanți ai centrelor de sănătate, ai cabinetelor medicilor de familie din raioanele Căușeni, Anenii Noi, Ștefan Vodă și Cimișlia. Participanții au discutat aspecte practice legate de implementarea prevederilor contractuale și respectarea reglementărilor în vigoare.
În cadrul sesiunii au fost abordate subiecte ce țin de gestionarea corectă și transparentă a mijloacelor financiare din fondurile AOAM, modul de prescriere a medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate, utilizarea sistemului informațional eRețeta, precum și facilitarea accesului persoanelor asigurate la investigații paraclinice și servicii medicale de înaltă performanță, în conformitate cu Programul unic al AOAM.
Aceasta este ultima instruire pentru prestatorii de servicii medicale, din seria de zece seminare desfășurate în perioada 28 ianuarie – 22 aprilie de CNAM la nivel național.



















