În cabinetul primarului oraşului Soroca a fost convocată o şedinţă de lucru unde s-a pus în discuţie situaţia în care se află S.A. “Regia Apă-Canal” Soroca. La întrunire au participat primarul Victor Său, viceprimarii Mihail Grabciuc şi Feodosie Bordian, secretarul Consiliului orăşenesc Marcel Buşan, conducerea S.A. “Regia Apă-Canal” Soroca, Constantin Ciumac şi Dumitru Palamarciuc, membrii Consiliului de administrare al întreprinderii Iurie Todirean, Maxim Melnic, Vasile Cojocari şi Serghei Coşman.
Primul subiect a fost cel cu privire la problemele S.A. “Regia Apă-Canal” Soroca, iar şeful acesteia, Constantin Ciumac, a prezentat o informaţie privind activitatea întreprinderii municipale. Au urmat schimburi de replici acide între noii membri ai Consiliului de administrare şi Albert Malîş, fostul conducător al întreprinderii, notează odn.info.md.
Totodată, au fost aduse mai multe acuzaţii de furt şi iresponsabilitate unor actuali şi foşti colaboratori ai întreprinderii, inclusiv şi de ceea ce ţine de implementarea proiectului de extindere a sistemului de apeduct şi canalizare. Dar învinuirile şi etichetările s-au limitat doar la declaraţii, fără a fi prezentate şi probe.
Primăria orașului Soroca va organiza în timpul apropiat o conferinţă de presă la această temă, iar toţi cei vizaţi sunt îndemnați să vină cu dovezi care ar putea fi transmise şi procuraturii.
Al doilea subiect, cel cu privire la construcţia staţiei de epurare din oraş, a fost discutat mai moderat. Cei prezenţi au convenit care vor fi următorii paşi pentru a transforma acest proiect din unul imaginar în unul real.
Printre altele s-a menţionat că mingea este acum în terenul Guvernului de la Chişinău, astfel că în special de Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor depinde pornirea şi derularea cu succes a acestui proiect.