
Autoritățile administrației publice locale din unitățile teritorial-administrative, unde pe data de 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, au obligația să stabilească și să asigure un minim de locuri speciale de afișaj electoral, precum și un minim de localuri pentru desfășurarea întâlnirilor cu alegătorii. Conform legislației, termenul este de 3 zile până la data începerii campaniei electorale, adică 14 aprilie 2026.
Deciziile/dispozițiile respective sunt afișate imediat la sediul acestor autorități și sunt aduse la cunoștința subiecților interesați prin intermediul mass-mediei, al altor mijloace de comunicare disponibile.
Potrivit Regulamentului privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea CEC nr. 1155/2023, panourile fixe vor avea suprafața minimă de 2 metri pătrați și vor fi amplasate cel puțin două astfel de locuri la fiecare 6 mii de alegători. În cazul municipiilor, orașelor, comunelor, autoritățile vor asigura un minim de un loc special amenajat cu panouri fixe de afișaj electoral cu suprafața de cel puțin 2 metri pătrați pentru fiecare localitate din componența acestora.
Panourile vor fi curățate săptămânal prin grija subdiviziunilor specializate din cadrul administrației publice locale. Autoritățile vor stabili ziua din cursul săptămânii în care panourile cu anunțuri de mică publicitate și publicitatea electorală vor fi curățate.
Campania electorală va începe la data de 17 aprilie 2026.
Amintim că, pe 17 mai 2026, alegeri locale noi vor avea loc în satul Costești și comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satul Mașcăuți, raionul Criuleni, comuna Sărătenii Vechi, raionul Telenești, orașul Taraclia, raionul Taraclia, municipiul Orhei, raionul Orhei, satul Topala, raionul Cimișlia, satul Copceac, UTA Găgăuzia, satul Plop, raionul Dondușeni și comuna Frumușica, raionul Florești. În aceeași zi vor fi organizate și referendumuri locale privind revocarea primarului din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia și comuna Sadîc, raionul Cantemir.


















