Iarna blîndă și fără zăpadă a lăsat, deja al doilea an consecutiv, valea Rătăcăului de la Ciorești pustie și singuratică. Amatorii de schi, care nu-și dădeau rînd în alți ani la pîrtia de schi, amenajată pe această colină, iată că n-au mai avut la ce veni aici.
Cei mai dezamăgiți, se pare, sînt proprietarii echipamentului pentru schiat, frații Victor și Nicolae Armasari. ”E slută treaba, căci nu a nins pe aici. Iar dacă nu-i zăpadă, nu-s nici schiori”, a spus Nicolae Armasari pentru expresul.com.
Deși au investit o sumă frumușică în cele peste 100 de seturi pentru schiat, natura le-a zădărnicit planurile. Ce-i drept, au scos cîteva perechi de schiuri de la păstrare și le-au închiriat oamenilor care au profitat de cele două zile cu zăpadă pe pîrtia de la Ciorești. ”Am prins măcar gustul iernii și al schiatului”, a făcut o remarcă Nicolae Armasari, menționînd că, chiar și așa, nu are de gînd să renunțe la ideea privind amenajarea unei pîrtii de schi ca la carte.
În acest sens, deja și-a așternut pe hîrtie o schiță de proiect a viitoarei pîrtii care, potrivit antreprenorului, indiferent de faptul dacă va fi sau nu zăpadă, va fi funcțională, grație unor tunuri de zăpadă artificială. Deși aceste instalații sînt costisitoare, Nicolae Armasari este convins că o asemenea investiție merită să fie făcută. ”În ultimul timp, tot mai mulți moldoveni au prins gustul schiatului. Sînt sigur că o pîrtie de schi aici ar fi foarte solicitată”, a explicat dînsul, dînd de înțeles că va face tot posibilul să-și ducă la bun sfîrșit proiectul. ”Voi bate la toate ușile posibile, ca să pot identifica vreun program de granturi pentru realizarea scopului propus”, a mărturisit antreprenorul.
Potrivit unor calcule preliminare ale fraților Armasari, pentru amenajarea pîrtiei de schi la Ciorești, inclusiv dotarea acesteia cu tunuri de zăpadă artificială, dar și cu un teleferic, ar fi nevoie de circa 70 mii de euro.