
Funcționarii postului vamal Palanca, în comun cu polițiștii de frontieră și omologii din Ucraina, au depistat o substanță suspectă, în urma unui control efectuat.
Cazul a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova, fiind vizat un nerezident, în vârstă de 38 de ani, care se deplasa în calitate de șofer al unui mijloc de transport înmatriculat în România.
În urma controlului detaliat al autoturismului, echipa de control a depistat, în interiorul unei căciuli, un pachet de țigarete ce conținea o substanță vegetală de culoare verde, cu miros specific, presupusă a fi marijuana, în cantitate de 8,88 grame. Persoana a declarat că substanța respectivă ar fi fost procurată pentru consum propriu.
Substanța suspectă a fost ridicată și transmisă pentru efectuarea expertizei de specialitate. În continuare, cazul este documentat, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale ce se impun.



















