
Echipele de muncitori din cadrul întreprinderilor teritoriale S.A. „Drumuri” continuă lucrările pe rețeaua de drumuri publice naționale conform programului de întreținere și în funcție de condițiile meteorologice.
Lucrările sunt desfășurate în mai multe regiuni din țară, printre care Anenii Noi, Cahul, Briceni, Orhei, Taraclia, Căușeni și Rîșcani, atât pe arterele principale, cât și pe drumurile regionale.
Astfel, pentru remedierea degradărilor apărute pe partea carosabilă, drumarii execută lucrări de plombare a gropilor.
În același timp, continuă salubrizarea drumurilor, curățarea rigolelor, instalarea și vopsirea stâlpilor și indicatoarelor rutiere, întreținerea plantațiilor rutiere din zona de siguranță a drumului, evacuarea crengilor și altele.
Se lucrează pe următoarele sectoare:
▪️ M5, km 91-92, în proximitatea localității Mihăilenii Noi;
▪️ G68, km 8, în proximitatea orașului Orhei;
▪️ M5, km 24, satul Beleavinți;
▪️ M5, km 54-55, localitatea Halahora de Sus;
▪️ R34, km 125–126, în proximitatea orașului Cahul;
▪️ G140, km 1, lângă Taraclia;
▪️ R30, km 49, sectorul Căușeni;
▪️ R2, km 30-25, pe tronsonul între Chetrosu și Țânțăreni;
▪️ R6, km 60-64, sectorul între Fedoreuca și Mălăiești;
▪️ M5, km 22-30, sectorul Briceni;
▪️ R30, km 32, în proximitatea localității Grigorievca;
▪️ alte sectoare de drumuri naționale.
În vederea sporirii siguranței și confortului circulației rutiere, drumarii intervin zilnic cu lucrări pe mai multe sectoare de drum, conform necesităților din teren.





















