
Reprezentanții conducerii Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au avut, ieri, o ședință de lucru cu membrii Asociației „Forța Fermierilor”, în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte curente din domeniul agricol.
Discuțiile au vizat mecanismul de compensare a accizei la motorină, iar în acest context, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a informat că fermierii din Republica Moldova urmează să beneficieze de rambursarea accizei la motorină pentru 1 martie – 31 mai, perioadă cu activitate agricolă intensă. Proiectul Hotărârii de Guvern aferent este elaborat și urmează a fi promovat.
Totodată, reprezentanții ministerului au menționat că, în cooperare cu Ministerul Finanțelor, se lucrează la dezvoltarea unui mecanism permanent de sprijin, care să asigure un grad sporit de predictibilitate pentru agricultori și să fie în concordanță cu necesitățile fermierilor și practicile europene. Potrivit estimărilor, un astfel de instrument ar putea fi implementat începând cu anul 2027, în contextul politicii bugetar-fiscale aflate în proces de elaborare.
De asemenea, în cadrul întrevederii au fost discutate și o serie de propuneri din partea asociației ce vizează: elaborarea unui mecanism de refinanțare pentru agricultorii aflați în dificultate, introducerea plăților directe la hectar pentru fermierii mici și mijlocii producători de grîu, precum și menținerea subvenționării post-investiționale pentru echipamentele destinate agriculturii conservative și sistemelor de irigare.
Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au exprimat deschidere și susținere în promovarea intereselor fermierilor.
MAIA va continua să lucreze la elaborarea, ajustarea și perfecționarea politicilor publice, printr-un dialog instituțional permanent și consultări cu actorii, în vederea creării unui cadru normativ capabil să răspundă provocărilor din sectorul agricol și să sprijine dezvoltarea pe termen lung al acestuia.


















