
Pe strada Bulgară, pe segmentul cuprins între străzile Ivan Franco și Alexandru cel Bun, se desfășoară lucrări planificate de amenajare a infrastructurii rutiere, cu crearea unor noi locuri de parcare pentru locuitorii zonei. Despre aceasta a comunicat Primăria municipiului Bălți, transmite PROVINCIAL.
În cadrul lucrărilor au fost demontate stratul de asfalt deteriorat și bordurile vechi, iar în locul acestora au fost instalate borduri noi, care delimitează spațiile destinate parcării. În prezent, echipele de muncitori execută lucrări de pregătire a viitoarelor locuri de parcare, fiind așternut un strat de pietriș care va constitui baza pentru amenajarea acestora.
Aceste intervenții sunt realizate în mod planificat și au drept scop îmbunătățirea organizării spațiului urban și crearea unor condiții mai confortabile pentru șoferi și locuitorii cartierului.
Primăria municipiului Bălți continuă implementarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii urbane în diferite zone ale orașului, pentru a îmbunătăți condițiile de mobilitate și organizarea spațiului public.
























