
Calea Orheiului va fi reabilitată în acest an. În acest context, Primarul General, Ion Ceban, anunță că, săptămâna aceasta va fi lansată licitația pentru reabilitarea trotuarelor și amenajarea parcărilor cu peste 130 de locuri.
„Prima etapă va cuprinde tronsonul dintre str. Studenților – Ceucari, urmată de etapa a 2-a, de la str. Ceucari până la rondul de la Calea Orheiului”, a precizat edilul.
Totodată, spune Ion Ceban, în curând va fi lansată și licitația pentru parcarea de captură, cu aproximativ 200 de locuri, care va fi construită vis-a-vis de piață.


















