
Procuratura Bălți informează că, la demersul procurorilor, Judecătoria Bălți (sediul Central), a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pentru un termen de 30 de zile în privința unui bărbat, învinuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Potrivit materialelor cauzei penale, la data de 11 martie 2026, învinuitul ar fi pătruns într-o unitate comercială din municipiul Bălți, unde a agresat o angajată cu o pereche de clește metalice, aplicându-i multiple lovituri în regiunea capului.
Ulterior, bărbatul ar fi sustras mijloace bănești în sumă de peste 100 000 de lei, și a părăsit locul comiterii infracțiunii.
Conform raportului din punctul traumatologic al Spitalului Clinic Bălți, victima a suferit leziuni corporale, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și alte vătămări ale țesuturilor moi ale capului.
Bărbatul a fost reținut la data de 13 martie 2026, iar, ulterior, procurorii au dispus punerea acestuia sub învinuire pentru tâlhărie, infracțiune prevăzută de art. 188 alin. (2) lit. d) și e) din Codul penal.
Pentru această faptă, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea de la 8 la 10 ani.
La moment, urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei.
Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.



















