
Memoria tragediilor care au marcat istoria națională – deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru – a fost tema centrală a conferinței „Cultura memoriei și recunoștinței: moștenire, prezent, viitor”, desfășurată pe 9 martie 2026 la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Evenimentul se înscrie în seria de conferințe organizate în municipiile și centrele raionale ale țării în contextul Decadei Memoriei și Recunoștinței, inițiativă care promovează cultura memoriei și dialogul între generații.
La eveniment au participat reprezentanți ai 23 de instituții de învățământ din mun. Bălți, manageri școlari, cadre didactice de Istoria românilor și universală și elevi. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, în colaborare cu Organul local de specialitate în domeniul învățământului Bălți, Primăria mun. Bălți și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
Programul conferinței a inclus o serie de comunicări în plen susținute de istorici și cadre didactice din învățământul universitar și licee – despre rolul istoriei și al culturii memoriei în procesul de integrare europeană, despre deportările staliniste și foametea organizată, considerate crime împotriva umanității.
Un moment aparte al evenimentului l-au constituit intervențiile elevilor. Ana Covalciuc, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, și Corneliu Zestra, de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, premianți ai Olimpiadei Republicane la Istoria Românilor și Universală, care au prezentat comunicări dedicate foametei, deportărilor și războiului pentru apărarea independenței și integrității teritoriale ale Republicii Moldova.
În cadrul conferinței au mai fost prezentate comunicări despre activitățile dedicate zilelor comemorative și despre metode interactive de predare a temelor sensibile din istorie.
„Prin organizarea acestor conferințe în centrele raionale, ne propunem să încurajăm reflecția asupra trecutului, să consolidăm cultura memoriei și să promovăm valorile democratice în rândul tinerilor, contribuind la transmiterea memoriei istorice între generații”, susține Valentina Olaru, secretar de stat la MEC.
Pe parcursul lunii martie 2026, Decada „Memoriei și Recunoștinței” va aduce în întreaga țară 35 de conferințe științifice și metodico-didactice, organizate în toate direcțiile de învățământ, cu participarea istoricilor, cadrelor didactice și elevilor. În instituțiile de învățământ profesional tehnic vor fi susținute lecții publice de către 15 experți naționali, care vor aborda tematici precum războiul pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, deportările, represiunile regimului totalitar sovietic și foametea organizată.
Programul lunii martie include și patru excursii tematice pentru elevi. Aceștia vor vizita locurile memoriei din municipiul Chișinău, inclusiv Monumentul Deportaților, Muzeul Militar și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, iar în cadrul programului vor viziona spectacolul „Dosarele Siberiei”.
Totodată, elevii din instituțiile de învățământ general și profesional tehnic vor avea acces gratuit la o serie de spectacole și evenimente cultural-artistice organizate în colaborare cu instituțiile de cultură din țară. Pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” va fi prezentat spectacolul „Dosarele Siberiei”, Teatrul Fără Nume va găzdui reprezentațiile „Noaptea Scrisă cu Roșu”, iar Teatrul Național „Luceafărul” va prezenta spectacolul „Anul 1946” în zilele de 28 și 31 martie.



















