
Prima instruire a viitorilor mentori din cadrul campaniei „Matematica de la egal la egal” a avut loc astăzi la Chișinău, la Liceul Teoretic „Spiru Haret”. Aproximativ 300 de elevi din instituțiile de învățământ din raioanele din centru au participat la sesiune, unde au fost familiarizați cu obiectivele programului și cu metodele interactive prin care își vor sprijini colegii din clasa a IX-a în pregătirea pentru examenele la matematică.
În cadrul instruirii, elevii mentori au primit suportul de curs pe care îl vor utiliza în sesiunile de mentorat, dar și materialele campaniei – tricouri cu logo-ul programului, pixuri, carnete și sticle pentru apă.
Participanții spun că sunt motivați să se implice și să îi ajute pe colegii lor să depășească mai ușor dificultățile la matematică.
„Aceste instruiri sunt importante pentru noi, deoarece primim materialele și metodele necesare pentru a explica mai clar temele, pentru a organiza lecțiile mai eficient și pentru a-i ajuta pe colegii noștri să înțeleagă matematica mai ușor”, a declarat Alexandru Beșleagă, elev în clasa a XI-a.
În ediția din acest an a campaniei „Matematica de la egal la egal” participă aproximativ 600 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, pasionați de matematică, care vor deveni mentori pentru elevii de clasa a IX-a.
Sesiunile de instruire continuă pe 6 martie – la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți, pentru participanții din zona Nord, iar pe 7 martie – la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat, pentru elevii din zona Sud.
Instruirile sunt susținute de 12 formatori naționali, experți în matematică.
Campania „Matematica de la egal la egal” este lansată de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, cu sprijinul UNICEF și PNUD.
Programul își propune să sprijine elevii de clasa a IX-a în pregătirea pentru examenul de absolvire a gimnaziului prin sesiuni de mentorat susținute de colegii lor mai mari.



















