
În perioada martie 2025 – februarie 2026, prin Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură” (FCA) au fost finanțate 358 de afaceri ale întreprinderilor micro și mici din sectorul agricol. În luna februarie 2026 au fost aprobate 40 de proiecte. Programul a acoperit toate raioanele Republicii Moldova, cu o concentrare mai pronunțată în partea de nord a țării. Implementarea și administrarea FCA sunt asigurate de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, prin intermediul instituțiilor financiare partenere.
Valoarea totală a resurselor recreditate prin FCA constituie 339,65 milioane lei, inclusiv 35,24 milioane lei alocate în februarie 2026. Fiecare împrumut include o componentă de grant, stabilită în funcție de tipul investiției. Astfel, valoarea totală a granturilor aferente finanțărilor acordate este de 38,15 milioane lei, dintre care 5,22 milioane lei au fost alocate în februarie 2026.
Structura investițiilor finanțate reflectă prioritățile de modernizare și eficientizare a agriculturii:
- 69,09% din volumul finanțat a fost direcționat către agricultura convențională, cu o componentă de grant de 5%;
- 9,96% a fost direcționat către agricultura conservativă, susținută printr-un grant de 15%;
- 20,95% a fost orientat către procesarea post-recoltare, cu un grant de 30%.
Ca număr de proiecte aprobate, au fost finanțate 264 proiecte pentru echipamente în agricultura convențională, 49 proiecte pentru agricultura conservativă și 45 proiecte pentru echipamente de procesare post-recoltare. Repartizarea regională a proiectelor arată o pondere de 49,2% în nord, 32,4% în centru și 18,4% în sud.
Programul FCA oferă finanțare în lei moldovenești, la o rată fixă de 5,1% anual, condiție semnificativ mai avantajoasă decât dobânzile practicate în sectorul bancar.
Pentru continuarea finanțării proiectelor eligibile în anul 2026, în cadrul programului sunt disponibile 220,09 milioane lei pentru împrumuturi și 21,82 milioane lei pentru componenta de grant aferentă proiectelor finanțate.
Mai multe detalii despre condițiile de accesare și mecanismul de finanțare pot fi consultate aici: https://ogpae.gov.md/programul-facilitatea-de-creditare-in-agricultura-fca/.



















