
Activitatea grădinilor zoologice va fi reglementată de o lege nouă, armonizată cu legislația Uniunii Europene. Comisia pentru mediu, climă și tranziție verde propune plenului Parlamentului examinarea documentului în prima lectură.
Proiectul noii legi privind grădinile zoologice a fost elaborat de Ministerul Mediului și transpune în legislația națională directiva europeană privind animalele sălbatice din grădinile zoologice, care stabilește cadrul juridic pentru autorizarea și controlul grădinilor zoologice în vederea conservării biodiversității şi protejării speciilor sălbatice.
În acest sens, în legislație vor fi introduse standarde minime pentru autorizarea funcționării grădinilor zoologice, efectuarea inspecțiilor periodice, precum și asigurarea bunăstării animalelor și educației publicului. Astfel, va fi creat un mecanism clar, eficient și aplicabil de autorizare și supraveghere a grădinilor zoologice. Urmare a adoptării noii legi, vor fi stabilite norme privind evidența și înregistrarea animalelor deținute în grădinile zoologice, iar gestionarea listelor de colecții va fi obligatorie.
De menționat că, în prezent, activitatea grădinilor zoologice este reglementată de o lege adoptată în 2007, care nu mai este actuală.
După adoptare, noua lege va intra în vigoare la șase luni după publicarea în Monitorul Oficial.



















