
Pe 21 și 22 februarie 2026, Chișinăul a devenit centrul național al inovației și ingineriei, găzduind primul Campionat Național oficial FIRST Tech Challenge Moldova, punctul culminant al sezonului competițional DECODE. La eveniment au participat peste 250 de elevi, reuniți în 31 de echipe din întreaga țară.
FIRST Tech Challenge este o competiție internațională dedicată tinerilor cu vârste între 14 și 18 ani, în care echipele proiectează, construiesc și programează roboți, documentează procesul de inovare și prezintă impactul activității lor în comunitate. Prin participare, elevii își dezvoltă abilități tehnice – programare, mecanică, modelare 3D, electronică – dar și competențe esențiale precum leadership, comunicare, antreprenoriat și colaborare.
Participarea la FIRST Tech Challenge le oferă tinerilor nu doar experiență practică în STEM, ci îi plasează într-un mediu similar unui start-up, unde trebuie să găsească soluții, să gestioneze resurse și să colaboreze eficient pentru a atinge obiectivele echipei. Astfel, programul îi pregătește pentru provocările și oportunitățile din lumea reală, dezvoltându-le gândirea critică și abilitățile de leadership.
Competiția promovează Valorile Fundamentale FIRST: Profesionalismul Demn (Gracious Professionalism®), Coopetiția (Coopetition®), inovația, lucrul în echipă, impactul, descoperirea, incluziunea și bucuria de a învăța.
Câștigătorii FIRST Tech Challenge Moldova 2026 sunt:
Premiul Inspire I
Echipa 28133 – CaiVerziPePereti, IPLT „Nicolae Iorga”, Chișinău
Premiul Inspire II
Echipa 25482 – SIRIUS, Liceul de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale „Socrate”, Chișinău
Premiul Inspire III
Echipa 25590 – RoboRangers, Tekwill Academy Kids, Chișinău
Premiul Think
Echipa 28129 – ENIGMA, IPLT „Mihai Stratulat”, s. Boșcana, r. Criuleni
Premiul Connect
Echipa 25474 – OctetoHaret, IPLT „Spiru Haret”, Chișinău
Premiul Reach
Echipa 28128 – Axis, LTR „Aristotel”, Chișinău
Premiul Sustain
Echipa 25491 – ROBOTECH, IPLT „Alexandr Pușkin”, Chișinău
Premiul Innovate
Echipa 28227 – XNERO, LT „ProSucces”, Chișinău
Premiul Control
Echipa 28223 – RoboTen, IPLT „Gaudeamus”, Chișinău
Premiul Design
Echipa 28675 – BrainPower, IPLT „Elada”, s. Măcărești, r. Ungheni
Premiul special al juriului
Echipa 25483 – YuNet, IPLT „Mihai Viteazul”, Chișinău
Premiul special al juriului
Echipa 25475 – Techno Storm, Centrul Raional de Asistență și Performanță Educațională Ungheni
Competiția organizată de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” și Programul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit, prin intermediul Fundației pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American International Fund (UMAEF) și Premier Energy Distribution. FIRST Tech Challenge Moldova face parte din Programul Național de Robotică Educațională și se desfășoară sub egida Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.



















