
Primarul capitalei, Ion Ceban a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, E.S. Hubert Knirsch. Discuțiile au vizat subiecte de actualitate privind cooperarea bilaterală și proiectele de dezvoltare cu impact direct asupra municipiului.
În acest context, a fost abordat și proiectul național de alimentare cu apă a raioanelor Călărași și Strășeni, în care Chișinăul are un rol esențial, prin modernizarea stației de captare Apă-Canal de la Vadul lui Vodă. A fost subliniat aportul Guvernului Germaniei, realizat prin intermediul Băncii de Dezvoltare KfW, care oferă sprijin financiar și asistență tehnică pentru implementarea proiectului.
Chișinău rămâne un partener de încredere și continuă dezvoltarea proiectelor strategice, în cooperare cu partenerii internaționali, în beneficiul cetățenilor.


















