
Viceprim-ministrul Bolea Vladimir a examinat proiecte de infrastructură în municipiul Bălți și a verificat la fața locului evoluția lucrărilor.
Ministrul a vizitat șantierul de reconstrucție a podului peste râul Răut și lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul R6 Chișinău–Orhei–Bălți. Podul, cu o lungime de peste 42 de metri și trei deschideri, este supus unei reabilitări structurale complete, iar pasajul rutier va include iluminat stradal, amenajarea infrastructurii rutiere și reamplasarea rețelelor tehnice, contribuind la sporirea siguranței și la fluidizarea traficului.
Împreună cu primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, viceprim-ministrul a mers și pe sectorul de 1,6 km al străzii Kiev care urmează să fie reabilitat, unde au fost prezentate intervențiile planificate și impactul proiectului asupra mobilității urbane. Modernizarea drumului și a infrastructurii adiacente, estimată la 110 milioane de lei și finanțată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, va contribui la sporirea siguranței rutiere, îmbunătățirea accesibilității și crearea unor condiții mai bune pentru pietoni și transport.
În cadrul vizitei a fost prezentat și proiectul de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare pe strada Kiev, care prevede extinderea rețelelor de apeduct pe 1,6 km și dezvoltarea sistemelor de canalizare menajeră și pluvială. Investiția, în valoare de 66 milioane lei, va asigura accesul la servicii moderne de apă și sanitație pentru aproximativ 17.800 de locuitori și agenți economici din zonă. Proiectul se află în etapa premergătoare lansării lucrărilor.
Vizita în teren face parte din monitorizarea continuă a investițiilor publice, menită să asigure implementarea eficientă a proiectelor și rezultate concrete pentru cetățeni.



























