Serviciul 901 a fost alertat în seara zilei de ieri, la ora 17:00, pentru o intervenție pe strada Lunca Bîcului numărul 24 din capitală. La fața locului a intervenit o autospecială a pompierilor. În teren s-a stabilit că în urma impactului unui automobil de model HYUNDAI cu un pilon electic, pilonul a căzut peste un bărbat de 48 de ani, care aștepta în stație.
Bărbatul a decedat, iar alte cinci persoane, care se aflau tot acolo, s-au ales cu traumatisme. Ultimii cinci au fost ajutați de către echipa de pompieri să fie duși către ambulanțele 903.
Tot pompierii au supravegheat zona, pînă la venirea angajaților Rețelelor Electrice, pentru a evita cazurile de electrocutare. Șoferul și pasagerul din mașină sînt în afara pericolului, iar alte circumstanțe urmează să fie investigate de către organele de drept.
Diana Munteanu