
Cazul a fost documentat după ce, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea controlului vamal s-a prezentat un mijloc de transport Toyota Highlander, condus de un nerezident în vârstă de 36 de ani.
Atât șoferul, cât și pasagerul acestuia au comunicat că transportă doar bunurile de uz personal.
În rezultatul verificărilor efectuate de funcționarii Serviciului Vamal în comun cu funcționarii autorității vamale ucrainene, printre bunurile personale ale șoferului au fost depistate două pachete cu substanță cristalină albă, în cantitate totală de 6,56 grame, presupusă a fi drog, precum și dispozitive utilizate pentru consum.
Substanțele au fost ridicate și urmează a fi supuse expertizei, cazul fiind preluat spre investigare de autoritățile de competență din Ucraina.



















