
Administraţia Națională a Drumurilor atenționează că, în intervalul 17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 17:00, se prognozează 𝐂𝐨𝐝 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐮 𝐬̦𝐢 𝐂𝐨𝐝 𝐆𝐚𝐥𝐛𝐞𝐧 de precipitații puternice și intensificări ale vântului.
În zonele cu cod portocaliu vor cădea ninsoare și lapoviță, iar în zonele cu cod galben se așteaptă ninsori însemnate cantitativ.
Recomandăm participanților la trafic să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum, să evite depășirile și manevrele bruște și să păstreze distanța de siguranță față de alte vehicule.
Drumarii continuă intervențiile pe drumurile naționale pentru a menține condiții sigure de circulație, cu patrulări regulate, deszăpezire mecanizată și manuală, combaterea lunecușului.
În paralel, muncitorii rutieri desfășoară lucrări de întreținere de iarnă:
- curățarea stațiilor de așteptare, podurilor și trotuarelor pentru siguranța pietonilor;
- defrișări și curățarea vegetației de pe marginea drumurilor;
- salubrizarea drumurilor și zonelor adiacente;
- plombări cu asfalt rece pe sectoarele afectate de gropi.



















