
În doi ani, Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Ungheni va avea unul dintre cele mai moderne edificii, cu acoperiș și pereți termoizolați, cu toate rețelele (electrice, termice, ventilație, apă, canalizare, internet etc.) schimbate, cu reparație generală în interior și exterior, cu dotări și amenajarea întregului teritoriu. Despre aceasta a comunicat Primăria Ungheni, transmite PROVINCIAL.
Astfel, acest fapt se datorează programului „Transformarea educației în Moldova prin școlile model”, finanțat de Agenția Norvegiană pentru Cooperare în Dezvoltare (Norad) și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova).
Menționăm că, Liceul „Ion Creangă” va face parte din rețeaua extinsă a școlilor-model, program inițiat și implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. De notat că liceul respectiv a fost selectat de minister pentru acest program în anul 2025, fiind unul dintre cei 5 beneficiari din țară.
Valoarea totală a proiectului de modernizare a Liceului „Ion Creangă” este de circa 58 de milioane de lei, din care Ministerul Educației și Cercetării, prin PNUD, oferă peste 42 milioane lei, contribuția Primăriei municipiului Ungheni fiind de peste 16 milioane lei.
La momentul de față, sunt în toi lucrările de construcție a noului acoperiș cu suprafața totală de 2978 metri pătrați.
“În primăvară, vor începe și celelalte lucrări, astfel ca în toamna anului 2027 acestea să fie finalizate, chiar dacă proiectul prevede finalizarea tuturor lucrărilor în anul 2028,” spune Primăria.
























