
La întâlnirea ministrului Bolea Vladimir cu primarii din raionul Ialoveni au fost abordate aspecte legate de activitatea autorităților locale, provocările cu care se confruntă și necesitățile prioritare de dezvoltare ale localităților pe care le administrează.
Împreună cu primarii au fost analizate proiectele de dezvoltare locală implementate prin Programul Național „Satul European”, edițiile I și II. În mai multe sate din raion, printre care Văratic, Cigârleni, Dănceni, Bardar, Gangura, Horodca, Nimoreni, Țipala, Ulmu, în total 20 de localități, au fost realizate proiecte în valoare de peste 95 de milioane de lei, finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și bugetele autorităților publice locale. Proiectele acoperă domenii prioritare precum modernizarea rețelelor de apă și canalizare, reabilitarea caselor de cultură, a primăriilor, școlilor, inclusiv reconstruirea și dotarea cu echipamente a sălilor de sport.
De asemenea, raionul Ialoveni a beneficiat de investiții în valoare de peste 81 milioane de lei pentru realizarea proiectelor de dezvoltare regională. În perioada 2022–2025, au fost finalizate 6 proiecte ce țin de aprovizionarea cu apă și canalizare, atractivitatea turistică și revitalizarea spațiilor urbane.
Impactul investițiilor se măsoară în peste 15 km de rețele de apeduct magistral și aproape 7,7 km de canalizare construite sau modernizate, ceea ce oferă acces la servicii de calitate pentru circa 15 000 de locuitori. Amenajarea unui complex sportiv multifuncțional pe o suprafață de 1,54 ha, asfaltați peste 1000 metri liniari de drum, construite alei pietonale pavate și piste pentru bicicliști, precum și amenajate 3 parcări auto și zone de recreere. De asemenea, au fost create facilități comunitare precum teatrul de vară, terenuri de joacă, blocuri sanitare, au fost executate lucrări de consolidare a malurilor lacului și construite podețe.
Ministrul Vladimir Bolea a vorbit și despre importanța infrastructurii rutiere pentru dezvoltarea localităților și pentru siguranța cetățenilor. Pentru 2026, din Fondul rutier sunt planificate lucrări de reparație și modernizare pe mai multe drumuri locale și regionale, precum G110 Gîsca–Zolotievcа–Pervomaisc–Gangura–Răzeni–M3, G103 M1–Văsieni–R3, G104.1 R3–Buțeni–Molești–G104 și G106 M5–Bălțata–Maximovca–Mereni–Chetrosu–Gangura, dar și pe sectorul G71 R3–Ialoveni–Băcioi–Sîngera–R2. Totodată, sunt planificate lucrări pentru construirea și reabilitarea trotuarelor în s. Costești, pentru a crește siguranța pietonilor și a facilita mobilitatea locuitorilor.



















