Iulia Iațco, Dorian Furtună, Alexander Iscenco și Alexandru Ghețan sunt patru cercetători și inovatori care se luptă pentru titlul de cel mai bun slammer 2016. Au 10 minute pentru a prezinta într-un mod simplu și creativ propriile proiecte din știință sau inovație. Cine va deveni câștigătorul? Decizi chiar tu, pe 28 ianuarie, ora 18:00 la Cinematograful Odeon, unde va avea loc Marea Finală a concursului Science SLAM Moldova.
Science SLAM Moldova este un eveniment de promovare a științei și inovației din Republica Moldova. Scopul acestuia este de a crea o platformă de comunicare dintre tinerii cercetători și publicul larg.
Concursul este originar din Germania, unde un grup de cercetători au hotărât să înlocuiască discursurile plictisitoare cu prezentări simple, scurte și distractive despre activitățile științifice pe care le desfășoară zi de zi.
Intrarea la eveniment este LIBERĂ!
Dina Roșca