
Vineri, 6 februarie, toate gimnaziile și școlile din oraș își vor desfășura activitatea în format online. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, pe pagina sa oficială de Facebook.
Decizia a fost luată în contextul menținerii codului galben de pericol meteorologic și al agravării condițiilor meteo, însoțite de formarea poleiului pe carosabil și trotuare.
„Din păcate, condițiile meteo continuă să se înrăutățească. În pofida tratării cu material antiderapant, pe drumuri și mai ales pe trotuare se formează polei. Codul galben de pericol meteorologic se va menține și mâine. În aceste condiții, am luat decizia de a transfera toate școlile din municipiul Bălți la învățământ la distanță. Ordinul respectiv este deja transmis conducătorilor instituțiilor de învățământ. Este o măsură forțată, menită în primul rând să asigure siguranța copiilor, cadrelor didactice și părinților”, a declarat primarul Alexandr Petkov.
Edilul a mai precizat că serviciile comunale continuă să activeze în regim sporit, fiind efectuată permanent tratarea drumurilor și trotuarelor cu material antiderapant.
În finalul mesajului său, primarul a îndemnat locuitorii municipiului să manifeste maximă prudență și, pe cât posibil, să limiteze deplasările care nu sunt strict necesare: „Vă rog pe toți să fiți cât mai prudenți pe străzi și, pe cât posibil, să limitați deplasările fără necesitate. Aveți grijă de voi și de cei dragi.”
Primăria municipiului Bălți va continua să informeze cetățenii despre evoluția situației.




















