
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a avut astăzi o întrevedere cu directorii întreprinderilor silvice din întreaga țară, discuțiile fiind axate pe prioritățile sectorului silvic pentru anul 2026. În debutul ședinței, a fost prezentat noul director al Agenției „Moldsilva”, Nicolae Munteanu.
În cadrul ședinței au fost abordate subiecte ce țin de reforma sistemului silvic, continuarea programului național de împădurire și combaterea tăierilor ilegale, domenii care rămân prioritare pentru Ministerul Mediului.
Ministrul a reiterat poziția fermă a autorităților privind necesitatea restabilirii ordinii și disciplinei în sistemul silvic, subliniind că pădurea reprezintă un bun public, iar orice tentativă de încălcare a legislației va fi sancționată conform prevederilor legale în vigoare.
Totodată, au fost prezentate propuneri și soluții menite să îmbunătățească funcționarea sistemului, inclusiv soluții tehnice pentru optimizarea procesului de plantare, bazate pe experiența acumulată în ultimii ani. Aceste măsuri sunt esențiale pentru o implementare mai eficientă a Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor.
„Avem un obiectiv comun: protejarea și extinderea fondului forestier al Republicii Moldova. Doar prin responsabilitate, respectarea legii și colaborare putem construi un sistem silvic funcțional și o țară mai verde.”, a menționat ministrul Mediului.
Ministerul Mediului va continua dialogul cu specialiștii din domeniu pentru a asigura un management durabil al pădurilor și pentru a consolida capacitatea instituțională a sectorului silvic.



















