
Rezultatele pilotării noului curriculum la disciplina „Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar” (pentru clasele V–IX) au fost analizate în cadrul unui seminar republican desfășurat la Taraclia. La eveniment au participat peste 70 de cadre didactice care predau disciplina în instituții de învățământ gimnazial din raioanele Taraclia, Cantemir, UTA Găgăuzia și mun. Chișinău, reprezentanți ai Direcției Învățământ Taraclia, precum și ai Ministerului Educației și Cercetării.
Curriculumul pentru disciplina „Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar” a fost aprobat spre pilotare de MEC în luna august 2024. În prezent, disciplina este predată în 22 de instituții de învățământ general din raioanele Taraclia, Cantemir, Căușeni, UTA Găgăuzia și mun. Chișinău. Aceasta este studiată de 529 de elevi, iar procesul educațional este asigurat de 73 de cadre didactice.
Participanții la seminarul republican au vorbit despre importanța abordării interdisciplinare în procesul de predare a disciplinei. Potrivit lor, acest tip de abordare facilitează corelarea conținuturilor ce țin de istorie și literatură, contribuind, astfel, la o mai bună înțelegere a contextului istoric și cultural. În acest sens, participanții au subliniat valoarea lecțiilor în cadrul cărora se realizează compararea tradițiilor și obiceiurilor bulgarilor cu cele ale altor etnii.
Prezent la ședință, Ivan Duminica, șef al Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC, a menționat: „Disciplina Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar reprezintă un instrument important de valorizare a patrimoniului cultural al etnicilor bulgari din țara noastră și de consolidare a dialogului intercultural, atât în mediul școlar, cât și dincolo de acesta. Rezultatele pilotării confirmă interesul elevilor pentru aceste conținuturi și relevanța lor culturală. MEC va continua să sprijine dezvoltarea curriculumului și resurselor didactice pentru a asigura un proces educațional de calitate”.



















