
Consiliul raional Telenești a găzduit, astăzi, o întrunire la care au fost prezenți Anastasia Dani, Andrei Hîncu, Oleg Zvonciaglu reprezentanți ai Cancelariei de Stat a Republicii Moldova alături de președintele raionului, domnul Iurie Tulgara și doamna Nelea Cazacu, șefa adjunctă a Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, dedicată informării cu privire la reforma administrației publice locale și procesului de amalgamare voluntară.
În cadrul evenimentului au fost abordate aspectele esențiale ale amalgamării voluntare, proces prin care două sau mai multe unități administrativ-teritoriale pot decide, în mod benevol, să se unească într-o structură administrativă comună, cu scopul de a consolida capacitatea administrativă, de a eficientiza utilizarea resurselor publice și de a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite cetățenilor.
La consultare au participat primarii localităților din raionul Telenești care au avut posibilitatea să adreseze întrebări, să își exprime opiniile și să analizeze impactul reformei asupra comunităților pe care le reprezintă.
Consiliul raional Telenești reconfirmă angajamentul său pentru dialog deschis, informare corectă și luarea deciziilor în interesul comunităților locale.



















