
Astăzi, 27 ianuarie 2026, în municipiul Bălți a fost marcată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 2005.
Cu acest prilej, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, împreună cu consilieri municipali, reprezentanți ai Primăriei și ai comunității evreiești, zeci de bălțeni, a participat la ceremonia de depunere a florilor la Memorialul Victimelor Holocaustului, aducând un omagiu milioanelor de oameni nevinovați care și-au pierdut viața în timpul regimului nazist.
În discursul său, Primarul Alexandr Petkov a subliniat importanța păstrării memoriei istorice și a transmiterii lecțiilor trecutului generațiilor viitoare, pentru a preveni intoleranța, ura și discriminarea și pentru a construi o societate bazată pe respect, demnitate și umanitate.
Tot astăzi, în holul Primăriei municipiului Bălți, a avut loc vernisajul expoziției „Cum a fost omenește posibil”, dedicată comemorării victimelor Holocaustului. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Asociației Organizațiilor Evreiești „Societatea Evreiască”, în colaborare cu Direcția Cultură a municipiului Bălți, având drept scop promovarea memoriei istorice și sensibilizarea comunității asupra tragediilor trecutului.


























