
Astăzi, 27 ianuarie 2026, conducerea raionului și a municipiului Orhei, alături de angajații Consiliului Raional Orhei, ai Primăriei Municipiului Orhei și reprezentanți ai comunității evreiești, au participat la evenimentul de comemorare a victimelor Holocaustului, marcând Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Evenimentul a avut drept scop cinstirea memoriei milioanelor de oameni nevinovați care și-au pierdut viața în timpul uneia dintre cele mai tragice pagini ale istoriei omenirii, dar și reafirmarea angajamentului societății de a promova valorile toleranței, respectului reciproc și demnității umane.
În cadrul ceremoniei, participanții au păstrat momente de reculegere și au depus flori, aducând un omagiu tuturor victimelor Holocaustului. Mesajele transmise au subliniat importanța păstrării vii a memoriei istorice, pentru ca asemenea atrocități să nu se mai repete niciodată.
Reprezentanții administrației publice locale reiterează faptul că educația, dialogul intercultural și solidaritatea sunt elemente esențiale în construirea unei societăți pașnice și incluzive, în care diversitatea este respectată și apreciată.
Comemorarea victimelor Holocaustului la Orhei reprezintă un gest de profund respect față de trecut și, totodată, un îndemn adresat generațiilor prezente și viitoare de a promova umanitatea, compasiunea și responsabilitatea civică.


























