
Organizația Teritorială PSDE Ungheni a făcut bilanțul activității pentru anul 2025 și a stabilit prioritățile și sarcinile pentru perioada următoare.
În cadrul ședinței, Secretarul general și președintele interimar al PSDE, Cazacu Iurie, a adresat mulțumiri colegilor pentru activitatea prodigioasă, implicarea activă în campania electorală pentru alegerile parlamentare, precum și pentru munca de zi cu zi, realizată cu multă responsabilitate și devotament în slujba cetățenilor. Cuvinte de apreciere au răsunat și în adresa primarilor social-democrați care rămân alături de oameni, de grijile și preocupările lor.
La rândul său, președintele Organizației PSDE Ungheni, Ion Țîțu, a subliniat că, în pofida provocărilor și presiunilor existente, echipa PSDE din Ungheni rămâne unită, puternică și consolidată.
„Suntem și vom rămâne aproape de oameni, de problemele și nevoile lor. Vom promova în continuare un dialog deschis cu cetățenii, cu acțiuni concrete pentru dezvoltarea comunităților noastre”, au declarat membrii PSDE Ungheni.
Organizația Teritorială PSDE Ungheni își reafirmă angajamentul de a continua munca în beneficiul cetățenilor, promovând valorile social-democrate și contribuind activ la construirea unui viitor mai bun pentru toți.



















