
O tentativă de introducere în Republica Moldova a unui lot comercial de produse cosmetice, prin eludarea controlului vamal, a fost documentată de funcționarii postului vamal Palanca, pe sensul de intrare în țară.
Cazul a fost înregistrat în cadrul controlului unui autoturism de model Skoda Superb, care se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova. În mijlocul de transport se aflau conducătorul auto și o pasageră – cetățeancă a Ucrainei, în vârstă de 49 de ani. Atât șoferul, cât și pasagera au declarat că nu transportă bunuri sau mărfuri pasibile declarării.
În baza analizei de risc, funcționarii vamali au dispus efectuarea unui control detaliat al mijlocului de transport și al bagajelor, utilizând echipamentul de scanare din dotare. În urma verificărilor, realizate în conlucrare cu autoritățile de control vamal din Ucraina, într-una dintre valizele pasagerei au fost depistate 64 de cutii cu produse cosmetice, transportate fără a fi declarate.
Bunurile s-au dovedit a aparține pasagerei și prezentau caracter comercial. Produsele au fost reținute, iar persoana este pasibilă de sancționare, conform legislației în vigoare.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale ce se impun.



















