
Astăzi, în incinta Teatrului „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, a fost celebrată Ziua Națională a Culturii la Cahul, printr-un eveniment festiv, cu participarea reprezentanților administrației publice raionale și a lucrătorilor din domeniul culturii.
În cadrul evenimentului, vicepreședinții raionului Cahul – Tatiana Seredenco, Nicon Pîslari și Elena Cebotari – au adresat mesaje de felicitare, evidențiind importanța culturii în viața comunității, iar dna Ecaterina Cozma, șefa Secției Cultură, a intervenit cu un mesaj prin care a subliniat rolul esențial al instituțiilor culturale și al oamenilor de cultură în promovarea și păstrarea valorilor naționale.
La eveniment au participat lucrători culturali, directori ai instituțiilor de profil și bibliotecari, care prin activitatea lor promovează valorile culturale și asigură continuitatea patrimoniului spiritual. Manifestarea a reprezentat un prilej de recunoștință și apreciere față de cei care contribuie la promovarea culturii și tradițiilor naționale în raionul Cahul.





















