
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a adresat felicitări tuturor celor care lucrează în domeniul cultural din Republica Moldova, dar și celor care iubesc cultura.
„Vorbim despre un sector care reunește peste 17.000 de angajați și care funcționează printr-o rețea amplă de instituții de nivel național, local, raional.
Avem 39 de instituții culturale la care Ministerul Culturii este fondator, dar și peste 130 de muzee, aproximativ 2.600 de biblioteci și aproape 1200 case de cultură din toată țara aflate în gestiunea administrațiilor publice locale.
În spatele acestor cifre sunt oameni care lucrează zilnic pentru ca literatura, teatrul, muzica, dansul, patrimoniul cultural material și imaterial, creația contemporană să ajungă la public.
De Ziua Națională a Culturii, felicit toată lumea pentru profesionalism, perseverență și pentru munca făcută, de cele mai multe ori, în condiții deloc simple. La mulți ani!”, se spune în mesajul ministrului.



















